(Imagine: LG G5 review)
Comentarii (0)
Vizualizari (2.089)
(Nu există încă evaluări)
16 mai 2016
de CelMaiBun

LG G5 review: recenzie, specificatii, preturi si pareri

LG G5, cel mai nou smartphone lansat de compania coreeana, este o incercare de a musca cat mai tare din prajitura pe nume: segmentul telefoanelor mobile premium. Acolo unde la moment se simt foarte bine doar Apple si Samsung. Abordarea celor de la LG, are la baza cateva decizii mai putin traditionale. Noul LG G5 este un smartphone modular. Ce inseamna acest lucru, si care sunt avantajele unui asemenea sistem, explicam mai jos.

LG G5: descriere pe scurt

– Procesor Snapdragon 820                        – Camera principala: 16 MP

– RAM 4 GB                                                    – Camera spate: 8 MP

– Memorie 32 GB + maxim 200 GB          – Sistem de operare:  Android Marshmallow

– Ecran 5,3 inch QHD                                   – Dimensiuni: 149 x 74 x 7,7 mm

– Baterie 2800 mAh

LG G5: design – 8,6 din 10

Sistemul modular, inseamna ca baza telefonului ce continte bateria detasabila, poate fi indepartata printr-o simpla apasare de buton. In plus, cumparatorul poate achizitiona doua unitati de echipament ce pot fi atasate telefonului. Este vorba in primul rand despre blocul Camera Plus. Acesta contine butoanele fizice pentru controlul camerelor. Astfel, se doreste o apropiere a lui LG G5 de o camera foto adevarata atunci cand posesorul doreste sa imbunatateasca calitatea pozelor ori a clipurilor facute cu telefonul.

Un alt modul ce poate fi achizitionat este unitatea Hi-Fi Plus. Aceasta imbunatateste calitatea sunetului emis de smartphone, transformand-ul astfel intr-un mic sistem audio.

Cat despre design, acesta, dupa parerea noastra nu este extrem de atractiv. LG G5 nu iese cu nimic in evidenta fata de rivalii sai, iar unele decizii, spre exemplu amplasarea camerei principale, e posibil sa nu placa tuturor. Spre deosebire de predecesorul sau, LG G5 a renuntat la design-ul curbat. E un lucru bun spunem noi, dar acum, noul smaprtphone coreean, parca nu are suficienta personalitate.

LG G5 poze

La materiale, situatia este cat se poate de buna. Telefonul vine intr-o carcasa de metal, mai exact din aluminiu. Finisajele sunt executate destul de bine, prin urmare telefonul este placut la atingere, insa nu la fel de placut precum Samsung Galaxy S7 ori iPhone 6S. Din butoanele fizice, pe LG G5 sunt prezente doar schimbatorul de volum, care printre altele este destul de greu in apasare, si un buton mic pentru eliberarea bateriei.

Butonul de standby a luat forma unui scaner de amprenta. Acesta functioneaza impecabil, si in cazul lui G5 chiar e o decizie foarte bune pentru inlocuirea comutatorului standart.

Dupa cum am spus, in plan stilistic, LG G5 nu reprezinta o revelatie, insa calificativul final va fi dat de cumparatori, pana atunci insa, pentru design, ii acordam 8,6 din 10.

LG G5: specificatii tehnice si performante – 9,8 din 10

Noul LG G5 este dotat cu noul procesor Snapdragon 820 si un RAM de 4 GB. Spre deosebire de predecesorul sau cu 8 nuclee si indexul 810, proaspata unitate de procesare are 4 nuclee ce pot functiona la o frecventa maxima de 2,2 GHz. S-ar parea ca 820 ar trebui sa fie mai lent decat modelul 810. Ei bine nu e asa. In aplicatia Geekbench 3, la testul multi-core, LG G5 inregistreaza scoruri ce depasesc 5400 puncte. E adevarat, Samsung Galaxy S7, se poate lauda cu rezultate de peste 6400, insa la testul single-core, G5 isi depaseste rivalul cu aproximativ 200 puncte, 2300>2100. Prin urmare, putem presupune ca in unele cazuri, LG G5 s-ar putea dovedi mai rapid decat Galaxy S7.

Cat despre performantele grafice, in GFXBench 3.0 Manhattan, noul LG G5 produce aproximativ 2840 cadre, adica 46 fps. Acelasi Samsung Galaxy S7 se poate lauda cu doar 37 fps. Intr-o traducere mai simpla, G5 ruleaza perfect orice joc ori aplicatie.

Ecranul smartphone-ului masoara pe diagonala 5,3 inch si are o rezolutie 1440 x 2560 px (densitate – 554 px pe inch). Display-ul lui LG G5 nu este la fel de bun ca cel prezent pe Galaxy S7, insa nu credem ca va dezamagi pe cineva.
LG G5 lateral

LG G5: camere – 8,9 din 10

Noul LG G5 detine nu una, nu doua, ci trei camere, toate de productie proprie. In spate, gasim doua camere, una de 16 MP f/1,8, iar cealalta de 8 MP f/2,4. Camera cu senzorul de 16 MP e buna, poze fine, claritate maxima, culori vii, dar interesul mai mare ne-a fost starnit de camera de 8 MP. Aceasta este wide-angle, fiind capabila sa ofere un unghi de vizionare de 135 grade (ochiul uman – 120-124 grade). Cu aceasta camera ai posibilitate sa prinzi in intregime obiecte impunatoare, cum ar fi un avion ori o nava maritima. E adevarat, la incarcarea pe calculator, se observa o diferenta importanta de claritate intre pozele facute cu cele doua camere. Totusi, credem ca decizia alaturarii camerei de 8 MP celei de 16 MP este una inspirata.

In partea frontala a telefonului, gasim de asemenea o camera de 8 MP care se descurca bine. Selfie-urile facute cu ea desi nu par la fel de bune ca cele realizate cu Samsung Galaxy S7 sau HTC 10, nu lasa prea mult loc de reprosuri.
La capitolul camere, LG G5 a luat 8,9 din 10. Telefonul poate face unele din cele mai calitative poze printre aparatele prezente acum pe piata, insa Galaxy S7 si iPhone 6S depasesc un pic rivalul coreean.

LG G5: baterie – 8,0 din 10

Smartphone-ul are la dispozitie o baterie cu capacitatea de 2800 mAh. Nu e cel mai incapator acumulator de pe piata, in schimb, acesta poate fi indepartat, schimbat sau reparat foarte simplu. Pentru acest procedeu este prevazut un mic buton, la actionarea caruia se elibereza partea de jos a telefonului care si contine bateria.
Cat despre autonomie, acumulatorul lui LG G5 promite 20 ore de convorbiri fara sa fie nevoie de realimentare.

Credem ca nu e chiar asa. Spre exemplu, in regim de utilizare mixt impartit in: ascultare muzica online, cateva convorbiri, mesagerie, notificari pornite si un pic de joaca, dupa primele doua ore ale zilei, LG G5 poate indica un consum de aproape 15% din bateria plina. Mai mult, in regim de navigare web, adica atunci cand aproape toti consumatorii sunt porniti, telefonul va avea nevoie de aproximativ 20% din baterie pentru 1 ora de functionare.

Din fericire, LG G5 este insotit de Quick Charge 3.0, deci poate fi incarcat pana la 83% din capacitate in 30 de minute..

LG G5: pret – 7,6 din 10

Noul smartphone LG G5 poate fi comandat in Romania la preturi ce incep de la 300o lei. Acesta este pretul propus de Quickmobile, Itgalaxy il ofere pentru 3150 lei, iar Emag nu-l are la moment pe stoc, insa pentru a vedea oferta actualizata, accesati acest link.

LG G5: concluzie – nota medie: 8,58 din 10

LG G5 este cel mai bun smarphone LG produs pana acum. Problema este insa pretul. Explicam si de ce. Modelul G4 a iesit pe piata in luna mai a lui 2015 cu preturi fantastice ce porneau de la 3300 lei. La scurt timp acestea au cazut sub 2800 lei, iar la aproximativ 4 luni de la lansare, G4 putea fi cumparat si sub 2000 lei. Acum, predecesorul lui LG G5 se gaseste la preturi cuprinse intre 1500. Putem presupune ca noul smartphone va avea o soarta similara. Este greu de crezut ca cumparatorii vor fi de acord sa plateasca peste 3000 lei pentru un telefon al carui predecesor este de doua ori mai ieftin, iar brandul inca urmeaza sa se afirme in aceasta industrie.

Noul smartphone LG G5

Pareri Pro Si Contra

Pro
  • Performante foarte bune
  • Materiale calitative
  • Camere bune
  • Baterie detasabila
  • Ecran calitativ
CONTRA
  • Pretul destul de mare
  • Autonomie sub asteptari

Verdictul CelMaiBunTop

Design -/-

Imagine -/-

Conectivitate -/-

Comentarii (0)
Vizualizari ( 2.089)
(Nu există încă evaluări)

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inregistreaza-te la newsletter

Stai conectat la cele mai tari articole!

Nu-ti face griji, nu facem spam!

Contacteaza-ne