(Imagine: Top SUV-uri în Europa - cele mai populare modele)
Comentarii (0)
Vizualizari (33)
(Nu există încă evaluări)
8 ianuarie 2026
de CelMaiBun

Top SUV-uri după vânzări în Europa: cele mai populare modele

Europa continuă să se urce la volanul SUV-urilor. În 2025, aproape șase din zece mașini noi vândute pe continent au avut acest tip de caroserie, un prag simbolic care confirmă schimbarea gusturilor publicului. Haideți să vedem care sunt cele mai populare modele în Europa în noul top al SUV-urilor ce are la bază vânzările înregistrate în ultimele 12 luni.

Creșterea nu a venit peste noapte. În doar cinci ani, cota de piață a SUV-urilor în Europa a sărit de la 41% la 59%, pe fondul unei combinații de factori ușor de recunoscut la o simplă plimbare pe stradă: poziția de condus mai înaltă, senzația de siguranță, versatilitatea pentru oraș și escapadele de weekend, dar și adaptarea rapidă la motorizări electrificate. În timp ce hatchback-urile, berlinele și break-urile au pierdut teren, SUV-urile au intrat hotărât în preferințele clienților, aproape fără concurență directă.

Top SUV-uri în Europa

În fruntea clasamentului european din 2025 se află Volkswagen T-Roc, un model care pare greu de detronat. SUV-ul compact al constructorului german a adunat 196.246 de unități vândute, o performanță care confirmă apetitul publicului pentru dimensiuni echilibrate și tehnologii actuale. Tot din „familia” Volkswagen vine și ocupantul locului doi, Tiguan, cu 180.683 de exemplare, rămânând unul dintre cele mai populare SUV-uri ale mărcii la nivel global.
Podiumul este completat de Toyota Yaris Cross, cu 174.567 de unități. Modelul japonezilor de la Toyota a prins exact acel mix dorit de clienții europeni: eficiență, dimensiuni urbane și o notă de spirit practic, potrivit pentru traficul zilnic, dar și pentru drumurile lungi de vacanță.

În spatele podiumului, lupta este strânsă. Peugeot 2008 se poziționează pe locul patru, cu peste 160.000 de unități, mizând pe design și tehnologie, în timp ce Dacia Duster încheie top 5 cu 157.004 exemplare. Pentru Dacia, acest rezultat are o semnificație specială: un SUV produs în Europa de Est continuă să fie o alegere de masă pe întreg continentul, nu doar o opțiune de buget.
Clasamentul continuă cu modele bine cunoscute pe șoselele europene: Citroën C3, Ford Puma, Kia Sportage, Hyundai Tucson și Nissan Qashqai. Fiecare aduce o interpretare ușor diferită a rețetei SUV, de la stil urban și compact, la orientare mai clară spre familie sau confort la drum lung.

De au devenit SUV-urile populare?

Dincolo de cifre, mesajul pieței este limpede. Hatchback-urile încă rezistă prin modele iconice, dar nu mai dictează trendul, iar berlinele au ajuns aproape o raritate. În schimb, SUV-ul s-a adaptat vremurilor: a devenit mai eficient, mai tehnologizat și mai divers ca niciodată. Iar dacă 2025 ne-a arătat ceva clar, este că această „idilă” a Europei cu SUV-urile este departe de a se încheia.

Top SUV-uri în Europa - Volkswagen T-Roc

Top SUV-uri în Europa – tabel complet

Model Vânzări în 2025
1. Volkswagen T-Roc 196.246
2. Volkswagen Tiguan 180.683
3. Toyota Yaris Cross 174.567
4. Peugeot 2008 160.104
5. Dacia Duster 157.004
6. Citroën C3 144.191
7. Ford Puma 141.423
8. Kia Sportage 139.428
9. Hyundai Tucson 136.359
10. Nissan Qashqai 128.919

Top SUV-uri în funcție de vânzări

Pareri Pro Si Contra

Pro
  • Nici una
CONTRA
  • Nici una

Verdictul CelMaiBunTop

Design -/-

Imagine -/-

Conectivitate -/-

Comentarii (0)
Vizualizari ( 33)
(Nu există încă evaluări)

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inregistreaza-te la newsletter

Stai conectat la cele mai tari articole!

Nu-ti face griji, nu facem spam!

Contacteaza-ne