(Imagine: 70mai Dash Cam A510 - foto)
Comentarii (1)
Vizualizari (206)
(Nu există încă evaluări)
20 septembrie 2024
de CelMaiBun

70mai Dash Cam A510 Review si Test – camera auto ideala? Posibil

70mai Dash Cam A510 este una dintre cele mai noi camere de bord DVR 70mai, fiind si dispozitivul pe care producatorul il sugereaza drept un raport ideal intre pret si calitate. Cu alte cuvinte, 70mai Dash Cam A510 a venit sa ia locul modelelor 70mai A500S si 70mai A400.

Noua camera a fost inzestrata cu senzorul de imagine Sony IMX675, GPS, baterie de 500 mAh, conexiune WiFi, microfon, intrare pentru camera de marsarier si display de 2 inch. Prin urmare, dispozitivul stie sa filmeze cu 1944p, comunica cu exactitate localizarea si viteza de miscare a masinii, e conecteaza la smartphone, iar pentru si mai multa siguranta, se poate conecta si o camera spate.

Pe hartie, toate arata excelent, de aceea am decis sa procuram modelul si sa-l punem la un test extins, care sa includa trafic de oras, dar si de autostrada, atat ziua, cat si pe pe intuneric. Iata la ce concluzii am ajuns.

Verifica pretul actualizat aici

Specificatii complete

Specificatii generale
Senzor Sony IMX675
Rezolutie filmare 2592 x 1944 – 2,5K
Frecventa cadre 30 cps in 2,5K, 60 cps in 1080p
Microfon Da
GPS Da
Sistem NightVision 70mai Night Owl Vision
Unghi filmare 140 grade
HDR Da
Inregistrare 2 canale Da
Supraveghere parcare Da – cu kit de alimentare
Display 2 inch
Baterie incorporata 500 mAh
Capacitate maxima stocare 256 GB

70mai Dash Cam A510: design 9,2 din 10

La exterior, noua camera auto 70mai Dash Cam A510 pastreaza acelasi design ca predecesorul sau, modelul A500S, dar si ca recent lansatul A200. Instalarea este identica, iar interfata de control aflata sub display dispune de aceleasi 4 butoane.

70mai Dash Cam A510 este echipata cu un obiectiv rotativ care permite ajustarea campului vizual pe verticala, insa ramane la latitudinea utilizatorului sa monteze camera paralel cu orizontul. Era util daca producatorul ar fi inclus o solutie de ghidaj, asa cum ofera alte modele, precum Hikvision C6S, care folosesc linii pe display pentru a facilita instalarea. In rest, nu sunt aspecte negative de mentionat. Camera are un aspect placut, se monteaza usor si vine cu un meniu intuitiv.

70mai Dash Cam A510: calitate imagini – 9,4 din 10

Setata la rezolutia maxima de 1944p, 70mai Dash Cam A510 performeaza excelent. Echipata cu senzorul Sony IMX675, camera captureaza chiar si cele mai fine detalii, inclusiv la viteze de peste 100 km/h. Am testat-o pe autostrada, asa ca putem confirma aceste rezultate. In plus, deschiderea larga ofera un unghi de vizualizare de 140 de grade, suficient pentru a surprinde orice miscare, atat pe carosabil, cat si in afara acestuia.

Pentru o camera auto, A510 reda culorile surprinzator de bine. Imaginile sunt clare, frumoase si foarte placute la vizionare.

La recenzia modelului Midrive A200, am mentionat ca 70mai are cel mai bun sistem de night vision, denumit Night Owl Vision. Acest sistem impresioneaza prin capacitatea de a extrapola chiar si cele mai mici surse de lumina din cadru. 70mai Dash Cam A510 este dotata cu acest sistem, ceea ce ii permite sa inregistreze cu o precizie excelenta chiar si pe timpul noptii.

70mai Dash Cam A510 review

70mai Dash Cam A510: functii suplimentare – 9,2 din 10

Un avantaj major al modelului A510 este lista impresionanta de functii auxiliare. Pe langa senzorul de impact obisnuit, camera dispune de GPS integrat, un sistem avansat de Night Vision, iar cu ajutorul kit-ului Hardwire 4G 70mai, dispozitivul poate supraveghea automobilul chiar si cand acesta este parcat. In plus, A510 este echipata cu setul ADAS, care ofera functii precum avertizari la punerea in miscare a vehiculului din fata, schimbarea semaforului pe verde si recunoasterea indicatoarelor de limita de viteza.

Concluzie: plusuri si minusuri

Daca ar fi sa evaluam camerele de bord in functie de raportul calitate/pret, putem spune ca 70mai A510 reprezinta poate chiar cea mai buna optiune de pe piata. Pe langa imagini de o claritate remarcabila, acest model vine cu un set complet de functii suplimentare. In plus, pretul de putin peste 500 de lei este foarte competitiv. Pentru doar 100 de lei in plus, puteti opta pentru pachetul A510-1, care include atat camera principala, cat si o camera pentru marsarier. Totusi, trebuie mentionat ca pentru a beneficia de toate functiile camerei, este necesara achizitionarea separata a kit-ului de alimentare 70Mai.

70mai Dash Cam A510 - recenzie, calitatea imaginilor

Plusuri 70mai Dash Cam A510:

– Imagini foarte clare atat ziua cat si noaptea, inclusiv la viteze de peste 100 km/h.

– Culori redate frumos.

– Unghi de vizualizare larg.

– Meniu intuitiv.

– Conexiune WiFi rapida si stabila.

– Lista impunatoare de functii suplimentare.

– Baterie de 500 mAh integrata.

– Intrare pentru camera spate.

– Pret corect.

Minusuri 70mai Dash Cam A510:

– Functia de supraveghere in timpul parcarii poate fi activata doar cu kit-ul de alimentare Hardwire 4G 70mai.

– Alinierea camerei in plan orizonat poate fi dificila.

Citeste si:

Top 5 camere de bord

Pareri Pro Si Contra

Pro
  • Nici una
CONTRA
  • Nici una

Verdictul CelMaiBunTop

Design -/-

Imagine -/-

Conectivitate -/-

Comentarii (1)
Vizualizari ( 206)
(Nu există încă evaluări)

Comentarii (1)

Mustață Gheorghe spune:

Mulțumit de camera dar acumulator nu are iar supravegherea în parcare lasă de dorit,întrucât setata fiind la 11.8v limita cea mai mica,se oprește la mai puțin de 24 ore pt.protectia bateriei mașinii sau poate nu am setat cum trebuie și consumul creste considerabil.Mentionez ca bateria este Varta de 65ah cumpărată în noiembrie,dacă ma poate sfătui cineva ce pot face sa reduc sau sa anulez opririle as fi recunoscător, mulțumiri anticipate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inregistreaza-te la newsletter

Stai conectat la cele mai tari articole!

Nu-ti face griji, nu facem spam!

Contacteaza-ne