Review Mio MiVue 903W Pro: nu te grăbi să o cumperi. TEST
Mio MiVue 903W Pro este o cameră de bord lansată recent cu un set de componente foarte promițător. Senzorul Sony de 5MP este capabil să înregistreze cu rezoluția maximă de 2560x1440p, la 60 de cadre pe secundă și la un unghi de 140 grade. Dispozitivul este înzestrat cu GPS, care stă și la baza sistemului propriu de alertă pentru radarele fixe. În plus, Mio MiVue 903W Pro vine la pachet cu un kit de alimentare pentru funcția de monitorizare a parcării. Ce să mai vrei? Ei bine, am testat camera timp de o săptămână, iar spre finalul testului, entuziasmul inițial s-a cam temperat.
Mio MiVue 903W Pro: specificații complete
| Senzor | Sony Starvis 2 5MP |
| Display | 2,7 inch |
| Rezoluție imagine | 2.5K |
| HDR | Da |
| Unghi de vizualizare | 140 grade |
| WiFi | Da |
| Monitorizare parcare | Da |
| Port cameră spate | Da |
| Port alimentare | JST |
| Format înregistrare | MP4 |
| Alerte radare fixe | Da |
| Comenzi vocale | Nu |
| Înregistrare audio | Da |
| Stocare | microSD U3, max. 256 GB |
Instalare
Mio MiVue 903W Pro se montează foarte simplu. Lipești folia magnetică de parbriz, de folie lipești suportul camerei, iar apoi atașezi camera. Problema e că obiectivul camerei este fix, așa că ajustările pe orizontală sau pe verticală se fac doar prin suportul de parbriz, care are o articulație sferică foarte rigidă. Este gândit probabil să reducă vibrațiile, dar devine enervant atunci când vrei să ajustezi fin unghiul, pentru că trebuie să aplici forță. În plus, alimentarea se face printr-un conector JST și nu printr-un port USB Type-C, care e mai ușor de utilizat și mai simplu de înlocuit.
Camera vine la pachet cu propriul cablu de alimentare, având un conector JST la un capăt și o priză pentru brichetă la celălalt. Cablul este foarte lung, pentru a putea fi ascuns sub plafon și panourile habitaclului. Totuși, nu toată lumea are nevoie să mascheze cablul, dar în cazul modelului Mio MiVue 903W Pro nu există altă opțiune: altfel, te vei trezi cu câțiva metri de cablu atârnând sub oglindă. În plus, dacă după 1–2 ani vrei să înlocuiești camera, va trebui să cauți un model cu același tip de conector sau să demontezi din nou interiorul mașinii pentru a schimba cablul.
Mio MiVue 903W Pro: calitatea imaginii
Pe timpul zilei, performanțele sunt bune: imagini clare și detaliate, cadre fluide, culori bine redate, unghi de vizualizare larg și o calitate generală este solidă, care permite citirea fără probleme a plăcuțelor de înmatriculare, chiar și ale mașinilor care vin pe contrasens.
Însă odată cu lăsarea întunericului lucrurile se schimbă. Zgomotul de imagine devine destul de pronunțat, iar modul în care sunt procesate sursele de lumină lasă de dorit. În jurul farurilor, plăcuțelor de înmatriculare sau al iluminatului stradal apar zone supraexpuse, care limitează foarte mult identificarea detaliilor. Am observat acest fenomen pentru prima dată când am testat Mio 803, dar speram că noua cameră Mio MiVue 903W Pro are un sistem de nighvision mai bun, adică mai aprope de ce oferă 70mai.
Concluzie
În concluzie, Mio 903W Pro e o cameră cu dotări excelente, bună pe timpul zilei, cu multe funcții utile, dar care are nevoie de îmbunătățiri la procesarea imaginii nocturne, la portul de alimentare și la mecanismul de ajustare. Cu alte cuvinte, se cere un nou sistem de nightvision, inlocuirea port-ul de alimentare actual cu un port USB Type-C și de dorit un obiectiv mobil, măcar în plan orizontal.
Mio 903W Pro are un preț de 600 lei, plasându-se astfel în segmentul mediu al camerelor de bord. La început, bazându-mă pe specificațiile tehnice și pe faptul că în pachet se află și kit-ul de supraveghere 24/7, am crezut că Mio 903W Pro ar putea deveni cel mai bun model din segment. Însă, pe măsură ce testul se apropia de final, a devenit tot mai clar că 70mai A510 rămâne cea mai bună alegere printre dashcam-urile sub 600 lei.
Tabel cu prețuri
| Magazin | Preț estimativ | Preț actualizat |
|---|---|---|
| eMAG | 599 Lei | Consulta aici |
| Altex | 600 Lei | Consulta aici |
Pareri Pro Si Contra
- Nici una
- Nici una

(Nu există încă evaluări)

Lasă un răspuns