Samsung Galaxy Z Fold8: specificații tehnice și data lansării
Noul Samsung Galaxy Z Fold8 se lansează la vară, mai exact în luna iulie. Întâi va avea loc anunțul oficial, iar în a doua parte a lunii se va organiza debutul public. Nu este nicio supriză aici, pentru că toate modelele Fold urmează un calendar similar. Mai important însă este faptul că au devenit cunoscute principalele specificații tehnice ale lui Z Fold8. Să vedem despre ce este vorba.
Samsung Galaxy Z Fold8: o nouă cameră ultrawide și baterie mai mare
Noul Z Fold va fi înzestrat cu un display principal de 8 inch și unul secundar de 6,5 inch, ambele cu o rată de refresh de 120 Hz. Până aici, nu apar schimbări față de predecesor. Se presupune că și rezoluția va neschimbată, iar, în consecință, densitatea pixelilor va păstra valorile actuale: 368 ppi pentru display-ul principal și 422 ppi pentru cover.
Așa cum era de așteptat, Galaxy Z Fold8 va fi înzestrat cu Snapdragon 8 Elite Gen 5 for Galaxy – cel mai performant chip de pe piață, pentru dispozitivele pe Android. Telefonul vine cu 2 versiune de RAM (12 și 16GB) și 3 de opțiuni stocare: 256 GB, 512 GB și 1 TB.
În ceea ce privește camerele, noul model va prelua setul lui Galaxy S26 Ultra. Atfel, camera principală de 200 MP va folosi același senzor de 1/1.3 inch, camera telephoto ramâne la 10 MP, în schimb camera ultrawide are parte de un upgrade, în cadrul căruia senzorul de 12 MP va fi înlocuit cu unul de 50 MP.
Samsung Galaxy Z Fold8 ba beneficia de o baterie nouă, de 5000 mAh, cu suport pentru încărcarea prin fir de până la 45W. Dacă datele legate de viteza de încărcare se adeveresc, viitorii posesori de Fold8 ar trebui să se aștepte că încarcarea completă se va face în aproximativ 60 de minute, îar în primele 30 de minute, bateria va ajunge la 50-55%. În comparație, Galaxy S26 Ultra, care are suport pentru încărcătoarele de până la 60W, atinge 75% după primele 30 minute de încărcare.
Pareri Pro Si Contra
- Nici una
- Nici una

(Nu există încă evaluări)
Lasă un răspuns